Eternal Sunshine of a Spotless Mind (2004) review

Spoiler Alert! (This review contains crucial plot details so if you haven’t seen the movie, you might not want to read it)

As with the Memento review, this review is from a narrative structure/editing perspective.

      EN:

     “Eternal Sunshine of a Spotless Mind” makes it clear pretty fast that it doesn’t fit in the category of commercial movies. Since the beginning, it makes a point out of breaking and bending all the actual Hollywood rules of film making, through the most unconventional narrating strategies.

    Besides, about the writer of the movie, Charlie Kaufman, it is said that he has proved in time, through the scripts carrying his signature, that the human mind represents a vast subject that can be explored in many different ways. From his collaboration with director Michel Gondry, this story was born, that speaks about love, the human mind and memories from a completely new and unique angle.

    Besides the complexity of its narrative technique, the action also unfolds at quite a quick pace, making “Eternal Sunshine…” a movie to dedicate your whole attention to.

    Joel, a lonely, introvert guy, skips work one day for a walk on the beach. He meets Clementine, much more talkative than him, very intriguing, and the two are soon to form a couple. Until now everything might seem normal, but, like I’ve said, both the editing that is full of ellipses, presenting their relationship as in a very fast recap, and Carrey and Winslet’s acting and unusual lines that contour their personalities, make it different from many other movies dealing with similar subjects.

    What’s triggering the craziness is Clementine’s decision to undergo a procedure (more or less safe) to remove Joel and all memories related to him from her mind. Joel, meeting her without being recognized by her, is now feeling insulted and hurt, and decides to do the same thing. But during the procedure (which takes place while he sleeps in his own bed), he suddenly becomes aware of it and decides he wants to keep the memory of his ex-girlfriend. Complications arise, both for the technicians completing the procedure and for Joel, who has to hide Clementine inside the most hidden parts of his mind, hoping she won’t be found. The complicated narrative structure results, jumping often from memory to memory, a lot of them distorted now (for example, in those from his childhood, Joel is in his adult form but small, like a baby, fitting under the kitchen table) and with the added presence of Clementine, originally not in this part of his life.

    The moment Joel finds out about her decision, the one when he goes to meet her and finds her talking to (the younger) Patrick, and is own visit at Doctor Mierzwiak’s clinic are intercut with the moment his procedure starts. Once started, we embark on a voyage through the timeline of his memories related to Clementine, with the computer removing them once it reaches them. The deleting process is intercut with scenes depicting what is happening next to his unconscious body, where the technicians drink, joke around and act without any trace of professional working ethic. The topics they discuss start influencing what we see in Joel’s memories, for example when Patrick confesses to his coworker that he was fallen in love with Clementine during her procedure, last week, and stolen one of her panties, he prompts Joel, in the memory he is currently re-living (and the computer is currently deleting) to warn Clementine about it. He can hear and process what they are talking about, but takes it all as proven facts, just like an unusual noise, perceived by one while he sleeps, can transform his/her dream, inserting itself and becoming a real element in this imaginary world, an element the dreamer perceives as being real.

The first memory to be deleted, and the first we see when inside Joel’s mind, is actually the most recent one, their breakup. While they fight, he follows her throughout the apartment, while the image is getting blurry, just as it often happens with memories, but, following her into the bathroom, he doesn’t find her there, and then, in the same take, he is turning back towards the living room and Clementine appears in the opposing part of the apartment, and then again next to the entrance, before he can reach her. Similarly, he is running after her on the street, but when he reaches the corner of it he realizes she is actually running in the opposite direction now, behind him, just as if the street and her were suddenly reflected in a big mirror. Those are the moments when we understand the procedure is working and Clementine is being “erased”.

Getting to a memory of the two of them sitting on the bed, Clementine telling him about her childhood doll that looked like her, Joel becomes aware that he’d like to keep this one. Next, we see them on the frozen lake, laying, talking, and then the ice is replaced by a crowded concrete sidewalk with just one simple cut, and Clementine is being pulled away from him and disappears. Joel, sure he no longer wants this, starts screaming, but he is inside his own mind and no one can hear him, those who should be watching him being busy, drinking and dancing. Their music is getting transposed into his mind, creating an interesting contrast, as it back and forth between Joel’s desperation and their ecstatic state (and indifference towards him). He finds Clementine and takes the chance, to run and hide her.

Different techniques, like the filming in the dark with a flash of some previously shown takes, are used to differentiate reality and Joel’s visions. While he jumps from memory to memory, trying to hide Clementine, through a simple cut or even in the same shot through a sudden and unnatural change of the background, Patrick recreates the same memories in reality, with Clementine, whom he is trying to seduce strategically, using Joel’s successes, while she visibly feels like living in a constant state of deja vu and the lack of something that used to be familiar. Therefore, not once we see the same memory twice, first with one of them as the protagonist, then the other, which can make things easily confusing and make it seem like they are switching places in the same event. Another technique used to give that blurriness to memories is showing the characters without any facial features, which is a reminder of the efforts one has remembering the details of a dream after waking, or of a meeting with a person years ago. This is used mostly when Joel accidentally returns to already erased memories.

Joel’s efforts to save the girl throw the computer off the map, outside the regions of his brain where the memories about her were being stored, but not without the help of the technicians’ indifference, who must now call Doctor Mierzwiak, in the middle of the night. Even to him, Joel’s resistance seems unusual, but eventually he finds Joel again and Clementine starts disappearing faster and easier from every memory. Getting to the last one, the first one in chronological order, depicting the day they met, Joel gives up fighting and tries to enjoy it for the last time.

The next morning actually turns out to be the day the movie had started with, with Joel skipping work and meeting Clementine on the beach. In reality, this is their first encounter since the completion of their procedures. Mary’s case, the assistant from the clinic, in love with Doctor Mierzwiak, proves that even after the procedure a person can still fall in love again with the one they had chosen to erase, and even though the two of them find out that same morning about their decision to do so, they are willing to give each other one more chance, even with the risk of reaching the same result.

     RO:

     “Eternal Sunshine of a Spotless Mind” face clar destul de repede faptul că nu intră în categoria filmelor de duzină, comerciale. Încă de la început, își propune să încalce și să îndoaie toate regulile actuale ale Hollywood-ului, prin strategii de narare a acțiunii dintre cele mai neconvenționale și neobișnuite.

    De altfel, despre Charlie Kaufman, scenaristul acestui film, se spune că a demonstrat de-a lungul timpului prin filme ale căror scenarii îi poartă semnătura că mintea umană reprezintă un subiect vast care poate fi explorat în multe modalități. Din colaborarea cu regizorul Michel Gondry, a luat naștere această poveste despre iubire, minte și amintiri, spusă dintr-un unghi nou, unic.

    Pe lângă complexitatea tehnicii narative, acțiunea se și desfășoară într-un ritm destul de alert, făcând din “Eternal Sunshine…” un film care cere să îi dedici toată atenția.

    Joel, un tip singuratic și introvertit, chiulește de la muncă pentru a se plimba pe plajă. O întâlnește pe Clementine, care este mult mai vorbăreață decât el, și foarte intrigantă, iar cei doi ajung destul de repede să formeze un cuplu. Până aici totul poate părea normal, însă, după cum am spus, atât montajul plin de elipse care prezintă evoluția relației lor ca într-o recapitulare rapidă, cât și jocul lui Carrey și al lui Winslet și replicile neobișnuite, originale, care le conturează caracterul, îl diferențiază de multe alte filme ce tratează subiecte asemănătoare.

    Ce declanșează întreaga nebunie este decizia lui Clementine de a se supune unei proceduri medicale mai mult sau mai puțin sigure care să îl șteargă pe Joel și toate amintirile legate de acesta din mintea ei. Joel, întâlnind-o și nefiind recunoscut, se simte insultat și rănit, și decide să treacă prin aceeași procedură. Însă în timpul acesteia (care are loc în timp ce el doarme în propriul pat) devine conștient brusc și decide că vrea să păstreze amintirea prietenei lui. De aici se nasc complicații, atât pentru tehnicienii care efectuează procedura, cât și pentru Joel, care trebuie să o ascundă pe Clementine în cele mai secrete cotloane ale minții lui, în speranța că nu va fi găsită. De aici și structura narativă, care sare adesea de la amintire la alta, multe acum distorsionate (spre exemplu, în amintirile din copilărie, Joel este în forma lui adultă, însă scund ca un bebeluș, încăpând sub masa din bucătărie) și adăugându-se prezența lui Clementine, în mod original absentă în aceste părți ale vieții lui.

    Momentul în care Joel află despre decizia ei, merge să o viziteze și o gășeste cu tânărul Patrick, și propria sa vizită la clinica doctorului Mierzwiak sunt întretăiate cu momentul începerii procedurii asupra lui. Odată începută, începe un voiaj prin timeline-ul amintirilor legate de Clementine, pe măsură ce aparatul ajunge la acestea și le șterge. Procesul de ștergere este întretăiat cu scene a ceea ce se întâmplă între timp lângă el, unde tehnicienii de la clinică beau, glumesc și se comportă fără etică. Discuțiile acestora ajung să influențeze ceea ce vedem în amintirile lui Joel, spre exemplu Patrick, povestindu-i colegului său că săptămâna trecută, în timpul procedurii lui Clementine, s-a îndrăgostit de aceasta și i-a furat o pereche de chiloți, îl influențează pe Joel ca în amintirea care este în mod curent vizionată de el și ștearsă de aparat, să o avertizeze pe Clementine cu privire la furt. El îi aude și percepe ceea ce aceștia comunică lângă el, luându-le ca pe adevăruri dovedite și bine ancorate în realitate, la fel cum un zgomot neobișnuit, perceput de cel care doarme în mod subconștient, i-ar putea transforma instant visul, devenind un element real în lumea imaginară, pe care visătorul îl ia ca pe un adevăr.

    Prima amintire ștearsă, și prima pe care o vedem când pătrundem în mintea lui Joel în timpul procedurii, este de fapt cea mai recentă, ultima lor întâlnire, și anume despărțirea lor. În timp ce se ceartă, el o urmărește prin apartament, în timp ce imaginea devine neclară, așa cum adesea se întâmplă cu unele amintiri, însă intrând după ea în baie, nu o găsește, și în continuare, în același cadru, întorcându-se iar spre living, Clementine apare în partea opusă a apartamentului, iar apoi lângă ușă, înainte ca el să o poată ajunge. Similar, aleargă după ea pe stradă pentru a ajunge la colțul străzii și a-și da seama că ea se îndepărtează în continuare de el, mergând acum însă în direcția opusă, în spatele lui, ca și cum strada s-ar fi reflectat brusc într-o oglindă. Acestea sunt momentele în care înțelegem că procedura reușește, iar Clementine este “ștearsă”.

    Ajuns la o amintire cu ei întinși pe pat, Clementine povestind despre păpușa ei cu care se asemăna în copilărie, Joel devine conștient că ar vrea să o păstreze, măcar pe aceasta. Îi vedem apoi întinși pe lacul înghețat, vorbind, și dintr-o dată gheața este înlocuită de un trotuar aglomerat printr-o simplă tăietură, iar Clementine este trasă de lângă el și dispare. Joel este acum sigur că vrea să anuleze tot și începe să țipe, însă este în interiorul minții lui și nimeni nu-l aude, cei însărcinați cu supravegherea lui dansând și bând alcool. Muzica lor se transpune în amintirea lui creând un contrast interesant, iar cadrele trec de la disperarea lui Joel la extazul și nepăsarea tinerilor. O găsește pe Clementine și profită, fugind cu ea, pentru a o ascunde.

    Alte procedee tehnice, precum filmarea pe întuneric cu flash a unor secvențe deja arătate anterior, sunt folosite pentru a deosebi realitatea de viziunile lui Joel. În timp ce acesta trece din amintire în amintire încercând să o ascundă pe fată, printr-o simplă tăietură sau chiar în același cadru, printr-o schimbare bruscă și nenaturală a decorului, Patrick recreează aceleași amintiri, în realitate, cu Clementine, încercând să o cucerească, în mod strategic, mergând pe reușitele lui Joel, ceea ce ei îi creează însă în mod vizibil senzația de deja vu sau lipsă a ceva necunoscut. Prin urmare, nu o dată ne este prezentată aceeași amintire de două ori, o dată avându-l ca protagonist pe unul dintre ei, apoi pe celălalt, ceea ce poate duce spectatorul neatent la confuzie și face să pară ca și cum se înlocuiesc unul pe altul în cadrul aceleiași amintiri. Un alt procedeu care redă confuzia și neclaritatea amintirilor este prezentarea diverselor personaje lipsite de trăsături faciale, ceea ce evocă eforturile de a îți aminti detaliile unui vis după trezire sau ale unei întâlniri cu o persoană în urmă cu mulți ani. Aceasta este folosită mai ales la reîntoarcerea accidentală a lui Joel într-o amintire deja ștearsă.

    Încercările lui Joel de a o salva aruncă aparatul în afara hărții minții lui, adică în afara zonelor în care erau stocate amintirile legate de ea, însă nu fără ajutorul datorat neglijenței tehnicienilor, care se văd nevoiți să îl cheme pe doctor Mierzwiak, în toiul nopții. Deși neobișnuit chiar și pentru el ca un pacient să reziste astfel, încetul cu încetul îl găsește pe Joel iar Clementine începe să dispară din ce în ce mai ușor și mai repede din fiecare amintire. Ajungând la ultima, în mod cronologic prima amintire, a zilei când s-au cunoscut, Joel acceptî resemnat cî se va termina curând și se bucură să o retrăiască pentru ultima dată.

    Dimineața următoare se dovedește a fi dimineața cu care filmul începuse, atunci când Joel chiulește de la muncă și o întâlnește pe Clementine pe plajă. În realitate, aceasta este prima lor întalnire după completarea procedurii asupra amândurora. Cazul lui Mary, asistenta de la clinică, îndrăgostită de dr. Mierzwiak demonstrează că și după completarea procedurii o persoană poate ajunge să se reîndrăgostească de persoana pe care a ales să și-o șteargă din minte, și deși cei doi află în această dimineață despre decizia lor, ei decid să își mai acorde o șansă, cu riscul de a ajunge la același rezultat ca și prima dată.

A very long overdue post. Finally had the time and patience to translate it 🙂

Photo: Internet

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s