21yold (Studenție #1)

    EN:

     I have initially planned for this blog to be a medium, a place for me to “expose” my stories, exercise my writing and share some thoughts, eventually get some feedback, or at least some threats to give up writing. So at least I’d know something, right? But then I realized it wouldn’t be complete if I were to only write bits of stories invented by me, without the flavor of the occasional article about the sweet (to be read exhausting) life of a student.

     I mean, to skip writing about the rushed mornings, the freedoms and responsibilities that come with it… About the pain, the moments of total frustration, followed by those of resignment, when you shout “That’s it! I’m doing nothing, to hell with homework and exams, I don’t care, goodbye, I’m watching a movie!” out loud, so all your friends can hear you and act as witnesses, while you toss your book nonchalantly across the room. Needless to say, the next day is marked by regret, shame and desperation, hair pulled off your head and panic: “When will I finish all this?? I don’t have time, I’ll fail, I’ll have debts, my parents will throw me into the streets”, etc.

     Sometimes, you simply wake up in a good mood, get dressed, eat something your mom sent you or make yourself a nice sandwich, while thinking about the day’s to-do list, the wonderful people you’ll be working with, the projects you’ll work on… No. Too fucking rare. Maybe if you are one of the lucky ones with a clear idea about what you want to do for a living, for the rest of your life. Most of us, 20-somethings, don’t even know what we’ll be eating for lunch, wake up cursing the alarm, dress up quickly as if our closet exploded, only in the most wonderful mornings do we dream about getting to eat something, we miss a couple busses on our way, not to mention we have no idea what we want to do for a living, and probably won’t know, even with the degree in our hands. (Someone who can say otherwise here, please? Is there hope?) But we’re ok. Don’t worry.

     I remember a quote I’ve seen on Facebook, I believe.

Nothing will ruin your twenties more than thinking you should have your life together already.

     And I do not intend to excuse us. Or to say that we’re on the right track. Or that absolutely all students fall under this category. Ițm just saying that this is the moment, if you’re 20, to not know what you want and thus try as many different things and experiences and (meet) people and places as possible. It’s okay to search. To be confused. Search some more. If not, how will you be able to tell at 30 or 40 years old if you’re on your right path? How, if you’re on the only path you ever tried?

     You don’t need to put so much pressure on yourself and beat yourself up because you’re unhappy with the college you chose, for example. Society does that already. It pressures us into thinking that at 20 you should have it all figured out. Why are people so rigid? Wouldn’t it be better if everyone minded their own goddamn business? Wouldn’t it be better if everyone was left alone to figure out what they wanna do, by themselves? And when, if not at the age of 2o? At 30, they’ll already pressure you about other things, and you won’t have the chance.

     Personal fulfillment should come first at this age. Discovering what you like to do (and are good at) should be our top priority, but it should come naturally, not because teachers and systems rush us, scare us and push us from behind. And if you’re wondering what is that thing – here’s a trick. It’s probably the first one that came to your mind. Even singing in front of the mirror using a hairbrush as microphone. (You should seek to do it professionally from now on, though).

     But you know the saying… “Do as I say, not as I do”, don’t expect me to always remember those things. I’m not a calm and zen 24/7 person. Not at all. But I try to convince myself that it is ok to be in the place I am, in my life. Ok to feel like doing nothing somedays. Right? Right? Shh.. say it is so.

     I’ve stretched it this far and talked about anything but the act of studying, but it is to be continued. (Most likely…)

RO:

    Inițial concepusem acest blog ca pe un mediu pentru a-mi expune poveștile, pentru a-mi exersa scrisul și a împărtăși unele gânduri cu cineva, eventual primind și niște feedback, sau măcar niște amenințări să mă las de scris. Să știu și eu o treabă. Însă mi-am dat seama că nu ar fi complet dacă aș scrie numai frânturi de povești inventate de mine, fără savoarea ocazionalului articol despre dulcea (a se citi obositoarea) viață de student.

    Adică să nu scriu despre diminețile în grabă, libertățile și responsabilitățile aferente… Despre chin, momentele de frustrare cumplită, urmate de cele resemnare în care rostești hotărât “Gata!! Eu nu mai fac nimic, dă-le naibii de teme și de examene, nu-mi pasă, la revedere, îmi pun un film!” tare, să te audă toți prietenii și să-ți fie martori, în timp ce arunci cartea din fața ta cu nonșalanță, în colțul opus al camerei. Se subînțelege că a doua zi ajungem la faza de regret, rușine și remușcări, la disperare, păr rupt din cap și la panică: “Când fac eu toate astea?? Nu mai am timp, o să pic, o să am restanțe, o să mă arunce ai mei în stradă”, etc.

    Câteodată, pur și simplu, te trezești binedispus, te îmbraci, mănânci ceva din pachetul de la mama sau îți faci repede un sandwich, trecând în revistă lucrurile pe care le ai de făcut în ziua respectivă, persoanele minunate cu care vei colabora, proiectele în care te implici… Nu. Mult prea rar. Poate dacă ești extrem de norocos și ai o idee clară despre ceea ce îți place să faci și ai vrea să faci restul vieții. Majoritatea noastră, a tinerilor de 20 și ceva de ani, nu știm nici ce vom mânca la prânz, ne trezim înjurând alarma, ne îmbrăcăm în fugă ca și cum ne-ar fi explodat dulapul, numai în cele mai frumoase dimineți visăm să mai apucăm să și mâncăm ceva, pierdem și vreo două autobuze până la facultate, ca să nu mai spun că nu avem nici o idee clară despre ce vom face pentru a ne câștiga pâinea, probabil nici cu diploma de licență în mână. (Cineva care mă poate contrazice aici, vă rog? Există speranță?) Dar suntem ok. Nu vă îngrijorați.

    Îmi amintesc un citat văzut cândva pe Facebook, cred.

Nothing will ruin your twenties more than thinking you should have your life together already.

    Și nu intenționez prin asta să ne scuz. Sau să spun că suntem pe drumul cel bun. Sau că absolut toți studenții se înscriu aici. Spun doar că ăsta e momentul, dacă ai 20 de ani, să nu știi încă ce vrei și deci să încerci cât mai multe (și mai diferite) experiențe și lucruri și (să cunoști) persoane și locuri. Și că e ok să cauți. Și să fii nedumerit. Și să cauți iar. Altfel cum ai putea știi la 30, 40 de ani că ești pe drumul cel bun? Cum, dacă nu ai încercat decât un singur drum până atunci?

    Nu trebuie să pui atâta presiune pe tine și să te cerți zilnic pentru că ești nefericit cu facultatea aleasă, de exemplu. Societatea pune deja suficientă presiune pe noi. Ni se bagă în cap tot felul de idei cum că ar trebui să avem deja totul planificat. De ce sunt oamenii așa rigizi? Nu mai bine și-ar vedea fiecare de ale lui? Nu mai bine ar fi fiecare lăsat în pace să încerce să își dea seama ce naiba vrea să facă? Și când, dacă nu la 20? La 30, deja te vor presa spre alte lucruri, poate nu vei mai avea șansa.

     Împlinirea personală ar trebui să vină prima la vârsta asta. Să descoperi ce îți place cel mai mult să faci (și la ce ești și bun) ar trebui să fie prioritatea, dar și să vină natural, nu pentru că profesorii sau sistemul te grăbesc, te sperie și te împing de la spate. Și dacă stai să te gândești care e acel lucru – iată un truc. E probabil primul la care te-ai gândit. Poate chiar cântatul în fața oglinzii cu peria în mână. (Ar trebui totuși să încerci să o faci și profesional).

     Însă, pe principiul “do as I say, not as I do”, nu vă așteptați să îmi amintesc nici eu mereu toate astea. Nu sunt o persoană calmă și zen 24/7. Nici pe departe. Încă încerc să mă conving pe mine că e ok unde sunt în viața mea. Și că e ok să nu ai chef de nimic în unele zile. Nu? Nu? Shh… ziceți ca mine.

   Știu că m-am întins și am scris despre orice, și numai despre studenție nu, dar mai urmează. (Cel mai probabil…)

Photo: Internet (Pinterest I think..)

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s