S.O.S., Thieves chased by owner

    EN:

    The story I’m about to tell happened in the summer of 2012 or 2013, anyway no later, cause I was in my second half of high school. All my friends have heard it over and over and are probably sick of it (and would probably say I’m bragging), so I’d like to apologize to them before starting. Even better, guys, don’t read!

    For some reasons, mostly regarding the twenty-first century’s technological progress, summer nights (better said, summer mornings) have always caught and still are catching me awake at 2 or 3a.m. What could be so interesting about my laptop’s screen or whatever activities I find myself into, sometimes even I can’t tell. Other times, I prefer telling myself it’s because of the silence that comes with night, when you can read and write and watch a movie without interruptions, when everyone is asleep…

    Little did I know, I wouldn’t get as much peace that night as I thought. At about 2 o’clock, determined to go to sleep „earlier”, I shut my laptop down and go to the bathroom, to brush my teeth, like normal people do. Then I lay in bed, not falling asleep. Insomnia… While waiting (I don’t usually count sheep) and turning from side to side, I sense that something’s not quite right. At this hour no one moves around the house (well… except me),  so what could that sound be? Laying on bed, more awake than ever, I analyze it: it’s like someone is moving the furniture around. I start calculating. My brother would have no reason to do so, and he’s been fast asleep for a while. If mom got out of her bedroom, I would have heard. My grandparents would have even less than a reason to do it, and dad’s not home. It’s not like the dog started redecorating… but he’s outside too.

    While I think like this, the sounds stop. I get the bad idea to go to the bathroom, pretending I just woke up, suspecting grandma for the sudden midnight interior design impulse, secretly hoping for a funny story or something interesting, no matter how small. Even her running after a spider with a slipper, anything. I was bored out of my mind, it seems.

    I reach the bathroom door, at end of the hall. The house is silent, dark, no movement. I enter, wait two minutes and listen. I think I hear someone walking around again, but more cautious, silently. I’m starting to doubt it’s grandma. But could it be what I think? At our house, now? It sounds almost impossible. I open the door with more care, look around, listen. I didn’t have a baseball bat back then. I go to my room, close the door, hop on the bed and think. Again there’s steps, silent, sly movement. I’m sure now about the source. While I plan to go out armed with my architecture T-square, the light of a flashlight passes my door’s semi-opaque glass.

    Stunned, on the bed, I think that the only situation in which grandpa would go out in the middle of the night with a flashlight, would be in case of a blackout during winter, to check on the central heating unit. Which was not the case. It all made sense now. The flashlight belonged to an intruder. While I did the math, he went out the door in the back. Anticipating it, I turn just in time to see his figure run down towards the front of the house, past my window. Infuriated by his nerve and the fact he was gettint away with it, I jump out of the bed and start opening the window, but as I reach the outward one I stop, realizing he’s gone by now. I stay like that, angry and pissed, though thinking what story I’ll be telling mom when I wake her. I don’t even get to turn around, and I see him, squatting below my window, going back uphill towards the back of the house. So you still think you can fool me, ha? Okay… you’ll see.Two good knocks on the window and the thief instincts kick in and, two seconds later he has turned around, still squatting, and disappeared, to my amusement. It didn’t take longer.

    After I woke everyone up we found the abandoned tools in the back (among them a butcher’s knife, which I am frightened to imagine coming into contact with my neck), the key from the back door broken, stuck inside it, the furniture moved around and the TV on the wall hanging in a very odd angle. They got in through a window and we are pretty sure they were two. Funny, three meters away from their chaos, my brother was asleep the entire time, unbothered. Sometimes I wish I had his sleep. Sometimes I don’t.

    Housebreaker enters the estate

    RO:

    Întâmplarea pe care urmează să o povestesc acum avea loc prin vara lui 2012 sau 2013, în orice caz nu mai târziu de atât, pentru că eram prin a doua jumătate a liceului. Este o poveste pe care toți prietenii mei au auzit-o și răs-auzit-o și sunt sigură că s-au săturat deja de ea (plus că probabil vor zice că mă cam laud), așa că dacă citesc asta, le cer scuze. Sau mai bine, nu citiți!

    Din diverse motive, majoritatea datorate evoluției tehnologiei în secolul douăzeci și unu, nopțile de vară (sau mai bine zis diminețile) mă prindeau, și încă mă prind adesea pe la orele 3 sau 4, trează. Ce o fi așa de interesant la ecranul laptopului sau la te miri ce alte ocupații îmi mai găsesc, câteodată nici eu nu pot explica. Alteori prefer să îmi spun că de vină este liniștea care vine odată cu noaptea, când poți citi sau scrie sau urmari un film fără întreruperi, când toți dorm…

    Little did I know… că în noaptea aceea nu urma să am parte de atâta liniște pe cât credeam. Pe la ora 2, hotărâtă să mă culc “mai devreme”, închid laptopul și mă duc la baie, să mă spăl și eu pe dinți, ca tot omul. Mă pun în pat, însă nu adorm. Insomnie… Așteptând (nu obișnuiesc să număr oi) și tot întorcându-mă pe o parte și pe cealaltă, mi se pare că ceva nu e tocmai în regulă. La ora asta nu mișcă nimeni prin casă (cu excepția mea), deci ce altceva putea fi sunetul ăla? Întinsă în pat, însă mai trează ca oricând, stau și analizez: parcă cineva ar muta mobila prin casă. Îmi fac un calcul. Frate-miu nu ar avea de ce să facă asta, plus că doarme deja buștean de ceva vreme. Dacă ar fi ieșit mama i-aș fi auzit ușa de la dormitor. Bunicii nici atât, nu ar avea de ce să facă asta, iar tata nu e acasă. Doar nu s-o fi apucat cățelul de redecorat…. dar și el e afară.

    Cât mă gândesc eu așa, îmi pare că s-au oprit zgomotele. Îmi vine și nefericita idee să ies până la baie, prefăcându-mă că doar ce m-am trezit, bănuind-o totuși pe bunica pentru sesiunea nocturnă bruscă de design interior, în sinea mea sperând la o întâmplare amuzantă, la ceva interesant, cât de mic. Putea să urmărească și un păianjen cu papucul, orice. Eram plictisită până peste limită, cu alte cuvinte.

    Ajung la capătul holului, lângă ușa băii. În restul casei liniște, întuneric, nici o mișcare. Intru, aștept două minute și ascult. Parcă aud iar pe cineva umblând prin hol, însă mult mai prudent, mai silențios. Încep să nu o mai bănuiesc pe bunica. Dar să fie oare ce cred? La noi acasă, acum? Pare aproape imposibil. Deschid ușa cu mai multă grijă, mă uit în jur, ascult. Nu aveam nici o bâtă de baseball pe atunci. Mă întorc în cameră, închid ușa, mă bag în pat și mă gândesc. Iar pași, mișcări ușoare, viclene. Sunt sigură acum cu ce am de-a face. În timp ce îmi fac planul să ies înarmată cu teul meu de arhitectură, lumina unei lanterne trece prin dreptul ușii mele cu sticlă semi-opacă.

    Înțepenită, pe pat, mă gândesc că singura situație în care bunicul ar avea de ce să iasă afară în toiul nopții, cu o lanternă, ar fi în cazul unei pene de curent, iarna, să verifice centrala. Dar aici nu era cazul. Prin urmare, lanterna aparținea unui intrus, ceea ce avea și sens, având în vedere zgomotele. Cât timp mi-am facut eu calculele, intrusul ieșise pe ușa din spate. Anticipând, mă întorc spre fereastră la timp să-i văd capul trecând în fugă la vale, spre intrarea din față. Înfuriată de tupeul mogâldeței și de faptul că îmi și scapă, sar din pat și încep să deschid geamul, însă înainte să ajung la al doilea rând, îmi dau seama că este de mult fugit, și mă opresc. Rămân nemișcată, furioasă și ofticată, gândindu-mă totuși ce istorioara îi voi putea povesti mamei când o trezesc. Nici nu apuc să mă întorc pe loc, și observ mogâldeața cum trece tiptil, pe vine, înapoi la deal, spre spatele casei, pe sub fereastra mea. Așa deci, încă mai crezi că mă duci de nas, ha? Vezi tu acum… Două bătăi zdravene în geam, și instinctele de hoț intră în funcțiune iar în secunda doi silueta neclară se întoarce, încă pe vine, și dispare la vale, spre amuzamentul meu. Nu a durat mai mult.

   Urma ca, după ce i-am trezit pe restul ai casei, să găsim în spate uneltele abandonate de hoț, (printre care și un satâr, la al cărui posibil contact cu gâtul meu mi-e groază să mă gândesc), cheia de la ușa din spate ruptă, blocată în ușă, mobila mutată în hol, și TV-ul de pe perete înclinat într-un unghi dubios. Intrasera pe un geam, și suntem destul de siguri că erau doi. Culmea, la trei metri distanță de zarvă, frate-miu dormise nederanjat, în tot acest timp. Câteodată îmi doresc să am somnul lui. Câteodată nu.

Photos: Google

(I don’t posses any thieves photos)

Save

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s