Baseball Bats and more Crumpled Sheets (part 2)

You can read the first part of this mini-series here.

    RO:

    Cu mâna liberă încerc să găsesc peretele, cealaltă îmi tremură pe bâtă. Îl simt, rigid, rece, și mă sprijin de el. O idee foarte bună, pentru că simt cum îmi fuge covorul de sub picioare. Mă las jos, și mă așez, aproape paralizată. Ce să fac?! Ce ar trebui să fac? Trebuie doar să verific dacă e încuiată ușa, încerc să mă conving. Să mă ridic, să merg până la ușă, poate să o încui repede și să fug înapoi… Nu, sună ridicol. Dar ce altceva? Trebuie să fac ceva, nu pot sta aici așteptând să vină el la mine!

    Reușesc să adun voință cât să mă ridic și mă îndrept spre intrare încercând să nu fac nici un zgomot. Când ajung destul de aproape, simt cum ceva mă atrage – un amestec de curiozitate, inconștiență și adrenalină, probabil, și încerc să mă uit prin vizor. Nu pot observa nimic, totul e negru. Ba nu, văd o formă neclară, un contur, o siluetă…? O siluetă de bărbat cu hanorac negru și glugă trasă pe cap. Lumina slabă de pe hol bate din spatele lui, și nu pot să-i văd fața. Dintr-o dată, se apropie și iar nu mai disting nimic. Îmi retrag repede fața, mai învârt cheia în ușă încă o dată, ca să fiu sigură și fug. Fug cât mă țin picioarele, înapoi spre dormitor, împiedicându-mă, alunecând și gâfâind. Nu mă opresc decât după ce trântesc ușa în urma mea și rămân pe jos, sprijinită cu spatele de ea.

    Nu știu cât timp trece așa, nu mai pot conștientiza astfel de lucruri, știu doar că îmi e imposibil să îmi liniștesc respirația și bătăile inimii. Bum, bum, bum… Doar că astea nu sunt bătăile inimii mele. Cineva bate în ușă! Dacă înainte credeam că știu ce-i frica, acum fac cunoștință cu teroarea. Îmi acopăr gura ca să nu țip, instinctiv. Caut cu cealaltă mână bâta, în stânga mea, dar nu e… Am uitat-o pe hol.

    Telefonul! Unde e? Gândește, gândește… Îl lăsasem pe pat. Mă arunc orbește, căutându-l disperată cu mâinile printre cutele dezordonate ale cearșafului… Unde naiba e?! Dintr-o dată, ecranul se luminează cu poza prietenului meu și simt o ușurare imensă, în timp ce mulțumesc tuturor sfinților în gând și mă grăbesc să răspund.

    EN:

    With my empty hand I reach for the wall, the other is trembling on the bat. I feel it, hard, cold, and lean towards it. A very good idea, because I feel the rug underneath slipping away. I slide down and sit, almost paralyzed. What is to do now? What should I do?! I just have to check if the door is really locked, or so I’m trying to convince myself. Get up, walk to it, maybe lock it really fast and run back… Sounds ridiculous. But what else? I have to do something, I can’t just wait here, for him to come to me!

    I gather enough will to get up and head towards the entrance trying not to make any noise. When I’m close enough, I can feel something pulling me – a mix of curiosity, recklessness and adrenaline, maybe, and I look though the peephole. I cannot see anything, everything’s black. No, I see an unclear shape, a contour, a silhouette…? A man’s figure, with a black hoodie and the hood pulled over his head. The weak light is coming from behind him, so I can’t see his face. Suddenly, he gets close and I can’t see anything, again. I spring back, hastily turn the key once more, just to be sure, and run. I run as fast as I can, back towards the bedroom, tripping, slipping and panting. I don’t stop until I shut the door behind me and slide down, leaning with my back on it.

    I don’t know how much time passes while I’m like this, I can’t process things this complex, all I know is it’s almost impossible to calm my breath and heartbeat. Bum, bum, bum… But this is not my heartbeat. Someone’s knocking on the door! If I thought I knew fear before, now I meet terror. I instinctively cover my mouth, so I don’t scream. I search with my other hand, to my left, for the bat, but it’s not there. I forgot it outside.

    My phone! Where is it? Think, think… I left it on the bed. I blindly throw myself forward, desperately searching for it between the messy folds of the sheets… Where the hell is it?! All at once, the screen lightens up with my boyfriend’s picture and I feel a huge relief, while I mentally thank all the saints and rush to answer it.

 

Photo: Pinterest

Advertisements

4 Comments Add yours

  1. Eduard says:

    Want more!!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s